„Te rog pe tine, umbră, să redevii fiinţă…”

Nicu Alifantis 1Atunci când vine vorba despre Nicu Alifantis, ne gândim la versuri care trezesc amintiri nostalgice. Fie că e vorba despre o chemare, de o recunoaştere sau pur şi simplu de o regăsire, maestrul scrie muzică doar pentru un anumit public.

Vorbim astăzi cu Nicu Alifantis despre inspiraţie, muzică şi actul artistic.

Andreea Gurban: De ce aveţi „trebuinţă” atunci când sunteţi pe scenă? Sunt emoţiile generatoare de zel?

Nicu Alifantis: Sunet şi lumini bune, pentru ca restul curge de la sine. În clipa în care beneficiezi de un anume “confort tehnic”, poţi să te concentrezi asupra actului artistic în sine şi mai ales asupra comunicării cu publicul din sală. Emoţii, da, am avut şi am în continuare, îmi fac bine…

 

A.G.: Nu am să vă întreb cum apare inspiraţia, ci dacă este ea esenţială în conceperea pieselor?

N.A.: Mi-e teamă că fără inspiraţie nu are rost să vorbim despre actul de creaţie.

 

A.G.: Există un moment prielnic atunci când compuneţi versuri? Şi dacă da, atunci care este acela?

N.A.: Singurul moment prielnic, indiferent că vorbim de creaţia muzicală sau poetică e acela când te bântuie muza, iar tu eşti pregătit să o primeşti. Discutăm de o anume stare pe care trebuie s-o ai atunci când începi să fii creativ.

 

 

A.G.: Cum arată o piesă de calitate în viziunea lui Nicu Alifantis?

N.A.: O piesă muzicală la care ai ce asculta, care îţi trezeşte interesul din prima, care nu te plictiseşte şi te face s-o mai asculţi încă o dată.

 

A.G.: Ce înseamnă pentru un artist de folk să cânte pentru un public avid de comercial?

N.A.: Nu cunosc, nu mă simt folk-ist, aşa că mi-e greu să judec!

 

A.G.: În ultima perioadă, nu v-am mai văzut pe micile ecrane. Aţi încercat să vă izolaţi? De ceea ce se expune şi se promovează la TV?

N.A.: Nu cred că e vorba de izolare, ci mai degrabă de un soi de protecţie faţă de anumite posturi tv care difuzează fără discernământ, doar ejecţii artistice. Nu mă voi face niciodată părtaş politicii de îndobitocire în masă!

 

A.G.: Cum vedeţi viitorul muzical în peisajul autohton? Credeţi că se poate vorbi de acum înainte de o educare a gusturilor în materie de gusturi acustice şi vocale?

N.A.: În general sunt optimist, încă mai cred că e loc de mai bine. Problema mea nu e cu cei ce fac muzică, pentru că am ferma convingere că va apărea o generaţie interesantă. Problema mea e cu cei ce comentează fenomenul muzical şi care sunt pe pustii!…

 

A.G.: A existat un moment în cariera dumneavoastră în care v-aţi gândit să renunţaţi la muzică? Ce a fost cel mai greu în traiectorie şi cu ce dificultăţi v-aţi confruntat?

N.A.: Nu, nu mi-a trecut prin cap niciodată să renunţ pentru că îmi place ceea ce fac, cred în mine şi în muzica mea şi cel mai tare îmi iubesc şi îmi respect spectatorii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *